Cand am inceput sa studiez problema bullying-ului am crezut ca eu sau copiii mei nu putem fi victime niciodata. Credeam ca o discutie sau o relatie speciala cu ei ii poate feri de necazuri sau de rautatea colegilor. Se pare ca m-am inselat!
Fiica mea a trecut prin experienta bullying in primele saptamani de incepere a clasei pregatitoare.
Bullyngul are mai multe forme:
– fizic: cand copilul este lovit, ciupat, scuipat, imbrancit, tras de par, lovit de un perete sau de banca, atunci cand i se confisca bunuri sau chiar pachetelul cu mancare, cand i se pune piedica ”din greseala”, sau orice alta forma de agresiune fizica…
– verbal – cand este insultat de alt copil, cand este amenintat sau cand este invinovatit ca ar fi facut ceva fara a fi adevarat. Fiica mea a fost invinovatita ca a injurat un alt copil, lucru total neadevarat ea fiind un copil politicos si cu mult bun simt!
– relational – atunci cand copii se folosesc de prietenie pentru a face rau, pentru a raspandi zvonuri false sau pentru a exclude social un alt copil.
– cibernetic – deloc de neluat in calcul in era actuala in care fiecare avem acces foarte usor la internet.
Nu orice fel de agresiune fizica sau emotionala poate fi catalogata drept bullying, ci doar acele comportamente care se repeta de mai multe ori asupra aceluiasi copil.
Copiii care se lasa agresati pot fi:
– copii cu deficiente fizice
– copii cu deficiente de atentie sau memorie
– copii emotivi sau cei care au tulburari pe plan emotional
– copii cu deficienta la vorbire
– copii care nu au incredere in ei
– tineri cu alte orientari sexuale .
Ce mi-am propus in acest articol este sa gasesc solutii prin care copii sa se poata apara singuri sau sa nu se lase afectati de cei care ii agreseaza. Pentru ca a te lasa afectat de sicanele unui alt coleg nu face altceva decat sa creasca increderea in celalalt si sa ii dea puterea de a agresa in continuare.
Si, poate cea mai buna strategie este increderea pe care o are copilul agresat. Fiecare copil e nevoie sa isi stie calitatile si abilitatile unice. Ei au nevoie sa isi stie emotiile, sa si le recunoasca si sa stie sa le gestioneze.
Poate fi greu la inceput dar nu e imposibil.
In cadrul atelierelor pe care le tin vorbesc foarte mult cu copii despre asta si chiar daca in aparenta pare nesemnificativ, pe termen lung are rezultate bune.
Un prim pas pe care l-am facut si cu fiica mea a fost sa o invat sa isi puna intrebari. De ce ma deranjeaza comportamentul celuilalt copil? Care este teama mea cea mai mare? Cred ca doamna invatatoare o crede pe ea? Eu sunt sigura ca nu am facut nici un lucru rau?
Siguranta pe care copilul o dobandeste pe parcursul evolutiei lui poate face diferenta intre a se duce la scoala cu placere si a se duce la scoala pentru ca trebuie (si in capul ei sa zica: Sper sa nu mai vina la scoala azi copilul care m-a suparat ieri)… eea ce cred ca este un mare stres pentru ei.
Poate parea greu la prima vedere dar cu timpul va face parte din rutina lui zilnica. Tot ce au nevoie este de dumneavoastra, dragi parinti/bunici/indrumatori, sa le fiti alaturi si in fiecare zi sa le cresteti increderea ca veti fi acolo pentru ei.
Si, orice ne-ar spune, sa nu radem de ei sau sa minimalizam efectul pe care l-a avut asupra lui acea intamplare.
Am auzit si expresia ”sunt din ce in ce mai multi copii care agreseaza alti copii”. Nici asta nu schimba modul in care se simt copii agresati.
Pot intelege ca si copiii care agreseaza sunt victime la randul lor, dar asta nu ma ajuta cu nimic cand copilul meu ma suna plangand ca a fost iar agresat verbal.
Parerea mea este ca avem nevoie si noi ca adulti sa ne cunoastem emotiile si sa invatam sa le gestionam, abia apoi sa le impartasim copiilor.
Alte modalitati de a trece printr-o asemenea intamplare este
– asertivitatea – capacitatea de a ne spune parerea fara a-i deranja pe ceilalti. Uneori ne este greu si noua, ca adulti sa o invatam dar, ma repet, nimic nu poate fi imposibil. Totul se invata prin repetare si exercitiu. Nici sa scriem sau sa citim nu am invatat intr-o singura zi.
– cercul de prieteni – mereu ii spun fetitei mele sa stea alaturi de colegi ei cu care se simte bine. Uneori e bine sa fie cineva cu tine care sa vada situatia exact asa cum a fost. Si aici apelez iar la faptul ca noi, parintii, sa luam in serios fiecare intamplare povestita de copil dar, la nevoie, sa o putem si verifica (fara sa punem copilul in situatia de a se simti stanjenit).
– o rezolvare din timp a unui eventual conflict – asta presupune sa ascultam copilul povestind despre scoala sau mediile in care mai merge si sa putem vedea din timp daca o situatie scapa de sub control.
In fiecare zi vorbesc cu copiii mei si intreb:
Ce ti-a placut azi cel mai mult la scoala/gradinita?
Ce nu ti-a placut azi deloc la scoala/gradinita?
Ce ai putea face maine ca sa te simti mai bine?
Care este ora care iti place cel mai mult?
Care este lucrul sau ora care nu iti place deloc?
O cunoastere mai buna a noastra, a emotiilor noastre, o incredere ca suntem iubiti si acceptati asa cum suntem, o rezolvare din timp a eventualelor conflicte pot fi baza pentru o copilarie frumoasa. In acelasi timp copilul va putea deveni un adult responsabil si placut de cei din jurul lui.
Acesta este motivul principal pentru care voi tine Atelierele de dezvoltare personala pentru copii.
Am auzit parinti care spun ”Copilul meu are incredere in el, de ce ar veni la ateliere?”.
Si copilul meu are incredere in el si stie care ii spun calitatile dar este, poate, mai emotiva. Tine de personalitatea ei! Dar nu inseamna ca nu poate fi invatata sa aiba incredere si in emotiile ei!
Asteptam, cumva, ca scoala sa ne educe copiii… dar, parerea mea este ca educatia incepe acasa si se continua tot acasa!
De noi depinde ce vrem sa ii invatam acasa!
Cu drag,
Maria Frunza
Povestea mea incepe in ianuarie 2017 cu o intrebare: Cine sunt eu cu adevarat? De atunci am inceput sa ma redescopar, sa imi testez limitele si sa imi caut drumul meu si menirea in aceasta lume…
