V-ati gandit vreodata de la cine invatam noi emotiile si cum?
V-ati gandit vreodata daca emotiile au gen (feminim sau masculin)?
Eu m-am gandit… si tocmai din acest motiv am si gasit raspunsul…
Cand suntem mici stam foarte mult cu mami, tati sau cu vreo bunica sau bunic. Asa ca invatam prin copiere. Ce vedem la ei pare normal sa facem si noi. Sau … nu…
Sa explic: daca atunci cand suntem mici suntem certati atunci cand plangem (pentru un motiv anume) atunci invatam sa nu mai plangem sau sa nu ne mai plangem pentru ca oricum nu ne intelege nimeni.
Daca atunci cand esti furios, mami sau orice adult zice: ”Ce, tu ai nervi? Ce motiv ai sa fii furios, tu esti doar un copil!” … atunci inveti sa iti reprimi furia pentru ca asa ai auzit!
Daca un copil mic cade si mami fuge repede spre el speriata, atunci el va incepe sa planga si invata sa se teama de experiente… Daca mami zambeste in continuare (considerand ca nu e nimic grav, dupa o privire vigilenta 😊 ), copilul se va ridica si isi va continua joaca.
Asadar, invatam emotiile de la parinti, din familie!
Si tot din familie aflam ca emotiile pot fi de gen feminin sau masculin:
- Gen feminin: frica si tristetea.
Pentru ca, fetele au voie sa fie triste si sa le fie frica. Baietii sunt curajosi si puternici pentru ca sunt baieti! Convingeri…
- Gen masculin: furia, agresivitatea si mandria.
Baietii nu plang niciodata! Fetele nu se pot infuria, ele sunt delicate! Convingeri…
Sunt fraze pe care le tot auzim cand suntem mici. Sunt multe, mult mai multe. Va ramane doar sa le identificati pe ale voastre… Care sunt? Cine vi le spunea?
Una din emotiile pe care le invatam este Frica.
Cand esti mic ti se pare ca este un monstru ascuns sub pat sau sub perdea. Si ii spui mamei care iti zice ca ea a verificat si nu e nimic, poti dormi linistit. Dar frica nu dispare, totusi… tu inca mai crezi ca se poate intoarce cand mama va iesi din camera.
O viata intreaga ramanaem cu acea frica, doar ca ea isi schimba contextul: poate fi frica de axamen, frica de lucrare, frica de sedinta, frica de o anumita persoana…
E normala aceasta emotie! Tot este de facut este sa identificam daca este reala sau imaginara si cum o putem preintampina! Exemplu: daca ne e frica de un examen sau o lucrare tot ce avem de facut este sa invatam mai bine.
O teama imaginara dusa la etrem nu va face altceva decat sa amplifice frica.
Frica de necunoscut sau de schimbare apare atunci cand ne intalnim cu o situatie pe care nu o cunoastem. Din ce motiv apare ea? Pentru ca, in general, noi preferam stabilitatea iar necunoscutul inseamna schimbare.
Un joculet amuzant este Portretul Chinezesc al Fricii. O sa il impartasesc cu voi; raspunsurile le veti da singuri:
- Daca frica mea ar fi un animal, ar fi…
- Daca frica mea ar fi un personaj, ar fi…
- Daca frica mea ar fi o tara, ar fi…
- Daca frica mea ar fi o culoare, ar fi…
- Daca frica mea ar fi o unealta, ar fi…
- Daca frica mea ar fi o meserie, ar fi…
Poate te intebi la ce te ajuta acest interviu poznas? Rolul lui este de a te familiariza cu frica si de a o ”dedramatiza”.
In cadrul unui atelier pentru copii cu varste intre 9 si 12 ani am aflat ca frica este parte din realitatea lor. Fie ea reala sau imaginara ei o considera la fel de importanta.
Una din fricile copiilor este atunci cand parintii se cearta intre ei, fie ca e vorba de un subiect mic sau mare, fie ca este despre mancare sau despre educatia si siguranta copiilor. Si, desi nu pare, pe ei ii afecteaza mai mult decat lasa sa se vada…
O alta frica este ca atunci cand nu sunt suficient de buni la scoala, parintii nu ii mai iubesc…
Sau ca daca sunt certati (pentru motive variate: nota mica, cearta cu alt copil, pentru ca nu au facut curat in camera, etc.) atunci cu siguranta nu mai sunt iubiti…
Daca in familie sunt mai multi copii, unul va avea mereu frica ca el nu este la fel de iubit ca celalalt/celalalti.
Zgomotele puternice (un balon care se sparge, fulgerele in cadrul unei furtuni sau chiar furtuna in sine) fac parte dintr-un scenariu care se desfasoara in capul copilului. Uneori in fractiune de secunda, fara a putea fi controlata.
O frica cat se poate de reala este si cea de a vorbi in public (inclusiv la scoala in fata clasei). Copilul se poate simti nepregatit, sau pus la colt de ceilalti colegi.
Ce ar fi de facut?
In primul rand ar fi bine daca copilul ar putea vorbi cu un adult despre toate fricile lui, fie ele justificate sau nu.
Daca ”monstrul” din camera este problema atunci se poate rezolva cu o veioza sau o lampa de veghe aprinsa in camera.
Atunci cand copilu este mai mic poate strange in brate o jucarie preferata. Fie vorba intre noi, pe mine ma ajuta si sa strang in brate o perna… si eu sunt adult 😉 .
Eu folosesc si tehnica respiratiei constiente: trag aer adanc in piep timp de 3 secunde, retin aerul timp de 3 secunde si apoi expir prelung.
Pana la urma, frica nu este o rusine. A-ti recunoaste o frica este, de fapt, un act de mare curaj. In primul rand fata de tine!
Frica este un mecanism de aprarare care ne ajuta sa ne dam seama de lucrurile pe care nu vrem sa le facem sau sa le traim. Frica poate fi utila… de exemplu: daca iti este frica de un catel suparat care latra la tine poate fi util sa pleci incet de langa el; daca iti e frica de o albina asta te ajuta sa nu stai langa ea sa te intepe. Daca iti este frica ca vei fi certat e bine sa iti dai seama din timp care ar fi motivul si sa il preintampini.
Asadar, fiecare emotie este o parte din tine. Accept-o si imprieteneste-te cu ea, doar asa vei sti sa o gestionezi si sa nu te lasi afectat de ea.
Cu drag,
Maria Frunza
Povestea mea incepe in ianuarie 2017 cu o intrebare: Cine sunt eu cu adevarat? De atunci am inceput sa ma redescopar, sa imi testez limitele si sa imi caut drumul meu si menirea in aceasta lume…
