Cred ca orice parinte se gandeste uneori… ”Sunt eu un parinte bun?”

Plecand de la intrebarea de mai sus, constat ca am parinti in jurul meu care nu mai stiu care este echilibrul dintre ”Ce stiu eu ca parinte despre copilul meu?” si ”Ce ma indeamna societatea sa cred despre copilul meu?”

Suntem, pana la urma, prima generatie care a crescut cu cheia la gat si isi creste copiii cu telefonul in buzunar (adica un fel de extensie a lor 😊 )

Suntem generatia la care mereu aud – eu pe vremea mea nu aveam ce aveai tu si eram bine…

Suntem, in acelasi timp, generatia care are acces la cele mai multe cursuri de parenting, specialisti in domenii diverse, webinarii, etc.

Si uite asa, ne trezim prinsi intre doua lumi complet diferite in care ne vedem pusi in situatia de a alege care este cea mai buna metoda de a ne creste copiii.

Parintii de azi intre traditie și informatie

Noi nu ducem lipsa de informatie ci de liniste. Faptul ca primim sfaturi la orice click, in orice minut nu prea ne ajuta pe termen lung.

Avem si vocile bunicilor care incep cu… ”pe vremea mea…”

Asa ca jonglam intre empatie si autoritate, intre a lasa copilul sa isi traiasca emotiile si a nu-l lasa sa planga. Un joc intre disciplina de altadata si iubirea moderna.

Am mereu discutii cu copiii mei despre emotii (poti spune ca prin natura meseriei dar cred ca mereu am avut inclinatie spre observarea emotiilor mele si ale celor din jurul meu). Si tot de atatea ori aud un alt adult zicand – ce tot stai si ii explicit atat, face ce zici tu si gata?!

Si, da, am avut multe momente in care am crezut ca este gresit modul in care abordez educatia copiilor pentru ca nu ma conformez societatii in care traiesc. Dar cred cu tarie ca o discutie depsre ce simte copilul te poate scoate din multe alte situatii grele in viitor.

De ce cred asta? Pentru ca sunt convinsa ca o emotie negestionata la timp va crea mai multe emotii in viitor si neintelegeri din partea copilului. Sunt pentru empatie! 😊

Practici traditionale care inca au valoare

Nu tot ce e vechi e gresit, sa ne intelegem. Multe din lucruri au sens si acum si le sustin:

• Rutina clara – copiii se simt in siguranta cand stiu ce se asteapta de la ei
• Respectful pentru reguli – noi avem reguli nescrise pe care fiecare membru le stie (si daca le uita sunt acolo sa le reamintesc…). Limitele sunt ghidul libertatii.
• Timpul petrecut in familie – masa de seara peste care nu se trece niciodata si dupa care discutam ce se intampla in vietile fiecaruia, plimbarile de vara seara, serile de joaca, discutarea meniului, etc.
• Disciplina echilibrata – copiii stiu ca orice actiune are si reactiune. Adica fara frica dar cu responsabilizarea fiecaruia. Ei stiu ca o nota proasta se lasa cu anumite limitari si ca ei au anumite responsabilitati care nu se pot trece cu vederea.

Daca le imbracam cu blandete toate pot devein busole, nu lanturi.

Sunt cateva tehnici moderne care eu cred ca aduc plus valoare:

• Validarea emotiilor – copilul are nevoie sa inteleaga ca nu este ”defect” sau ”stricat” (cum am auzit in multe ateliere de la copii). El are nevoie sa stie ca si parintii au emotii, ca si ei gresesc sau le este greu.
• Parentingul constient – adica intelegerea reala a copilului meu cu nevoile lui specifice, cu calitatile si abilitatile reale, fara judecata sau comparatii.
• Comunicarea non-violenta – intelegerea dinamicii dintre parinti si copiii si cum putem pune limite cu blandete dar si cum si cand putem incalca unele reguli. Copilul are nevoie si sa greseasca pentru a avea mai multa incredere in el. Pare paradoxal dar nu este deloc. El invata din consecinte mai mult decat daca ar face lucrurile mereu perfect.

Bineinteles ca exista si un ”teren minat” si el se numeste – conflictul dintre generatii 😊

Oscilam intre:

• ”bataia e rupta din rai” si ”fara pedepse, doar consecinte naturale”
• ”mananci tot din farfurie” si ”iti asculti corpul si alegi cat ai nevoie”
• ”fara ecrane deloc” si ”lasa-l ca toti au tableta/telefon”.

Pare complicat, nu?

Sincer, mereu au fost si vor fi diferente intre generatii. Si este perfect normal sa fie asa.

Noi avem o vorba – ”unele lucruri au sens doar pentru familia nostra si e bine sa fie asa”. Fiecare familie are propriile reguli si valori. Nu a fost mereu simplu. Mereu auzeam – ”dar Alex de ce poate sta 5 ore la tableta si eu nu?” sau diverse alte intrebari – comparatii.

Dar prin repetititie, perseverenta si determinare, copiii au inteles ca regulile nu sunt facute doar pentru a fi incalcate 😊))

Uneori copiii se amuza zicand – Da, stim pe vremea voastra, a dinozaurilor… 😊

Si uite asa, incet-incet am ajuns si la un subiect ”fierbinte” – grupurile de pe whatsapp, parintii perfecti din curtea scolii, internetul, copiii care nu mananca niciodata zahar doar quinoa…

Va suna cunoscut?

Am si o veste buna!

Perfectiunea este plictisitoare! Copiii au nevoie de parinti autentici, nu de parinti perfecti. Nici nu i-ar recunoaste.

Noi alegem ce ni se potriveste noua ca familie, nu ce da bine pe Instagram.

Dar cum gasim acest echilibru?

Combinand stabilitatea, traditia, empatia si, mai ales… IUBIREA.

Asa ii invatam pe copii ca relatiile se construiesc pas cu pas.

Pana la urma nici nu conteaza cat de modern sau traditional este stilul tau de parenting ci cat de autentic si conectat esti cu propriul tau copil.  Pentru ca iubirea ramane cel mai bun ghid, din orice ”vremuri” am veni.

Si daca nimic din toate nu ajuta, Melatonina este cel mai bun somnifer. Dupa un somn bun orice situatie se vede diferit.

Rhodiolinul te ajuta sa fii mai calm si asezat iar Menopausal sa stai bine cu hormonii (in cazul in care esti femeie).

Asa ca, data viitoare cand te intrebi daca faci bine – respire, priveste-ti copilul si aminteste-ti ca nu este despre perfectiune ci despre conectare si iubire. Despre a fi acolo chiar si atunci cand nu stii exact cum.

💛
Cu blândețe și recunoștință,
Maria Frunză

Maria Frunza

Povestea mea incepe in ianuarie 2017 cu o intrebare: Cine sunt eu cu adevarat? De atunci am inceput sa ma redescopar, sa imi testez limitele si sa imi caut drumul meu si menirea in aceasta lume…